E adevărat: e greu să te laşi de fumat. S-a demonstrat ştiinţific. Timp de 10 ani, experţi din Marea Britanie au studiat peste 200.000 de voluntari care au încercat să renunţe la viciu. În colaborare cu o echipă de psihologi au elaborat un plan de atac împotriva fumatului, care este cauza a peste 12 milioane de decese la nivel mondial.

  • Stabileşte o zi fixă. Programează clar o zi limită până la care să fumezi. E nevoie de ambiţie şi trebuie să-i faci pe cei din jur să te ajute. Dezvăluie intenţia ta familiei, prietenilor şi colegilor pentru a te ajuta.
  • Schimbă marca şi mâna. 8% din cei 200.000 de voluntari care au participat la studiu au reuşit să se lase de fumat schimbând marca de ţigări şi mâna cu care duceau ţigara la gură. Merită încercat că scapi de tic!
  • Nu te lăsa singur. Fumatul e o activitate socială. Cele mai multe ţigări le fumezi cu prietenii sau colegii. Convinge-ţi un amic să se lase împreună cu tine şi petrece mult timp în compania lui.
  • Notează ţigările. Fă-ţi un carneţel în care notezi ora la care ieşi la fumat şi câte ţigări fumezi. Cu siguranţă vei reduce numărul ţigărilor când descoperi că vrei să pufăi din 15 în 15 minute.
  • Apasă lobul urechii. Rhiannon Griffiths, de la Consiliul Britanic de Acupunctură, a vindecat în 2014 peste 1.500 de fumători. Apăsaţi 5 minute lobul urechii în zona unde începe cartilajul. Într-o lună vă lăsaţi!
  • Schimbă rutina zilnică. Dacă fumaţi atunci când beţi bere, răriţi ieşirile la bere. Dacă fumaţi când ieşiţi la o discuţie cu amicii la muncă, răriţi-le. Dacă ajungeţi la mai puţin de 5 ţigări pe zi, aţi scăpat de viciu.
  • Înlocuieşte ticul. Obişnuinţa fumatului e cel mai greu lucru de înlăturat. Mâncaţi ciocolată în schimbul unei ţigări. Luaţi un biscuit sau un măr. Iar dacă vă arde buza după o ţigară, beţi apă.
  • Ţigara înecată. Introduceţi o ţigară neaprinsă într-o sticlă de 500 ml şi lăsaţi-o o zi. Apa devine maronie şi ori de câte ori vreţi să fumaţi mirosiţi sticla. Ajută psihic!
  • Scapă de brichetă. Tot ce înseamnă ustensile de fumat trebuie să dispară din jurul tău, dacă te-ai lăsat. Aruncă scrumierele, brichetele, ţigările şi tot ce îţi aminteşte de viciu.
  • Schimbă mirosul. După ce te-ai hotărât să te laşi de fumat fă curat în casă. Schimbă complet mirosul în draperii, zugrăveşte şi înlocuieşte covoarele îmbibate cu fum.
  • Economisiţi banii. Un bun motiv să renunţaţi la fumat este gaura din buget produsă de viciu. Puneţi în fiecare zi într-un borcan banii pe care i-aţi fi dat pe ţigări. După o lună veţi simţi recompensa!
  • Ronţăie nuci. Nervozitatea e un simptom al sevrajului tabacic. Scapă de nervi umplându-ţi gura cu ceva. Mâncaţi nuci, seminţe, fistic sau arahide. Să nu vă lipsească niciodată din buzunar.
  • Joacă-te pe telefon. Orice joc e mai sănătos decât o ţigară. Tetris, Şarpe sau orice alt joc de pe telefon care îţi ocupă timpul este cel mai bun amic în lupta contra fumatului.
  • Mănâncă fructe. Nutriţioniştii au descoperit că 12% din cei care au avut o alimentaţie bogată în fructe şi legume crude au renunţat la viciu mai uşor. Ţigările au un gust groaznic după un fruct!
  • Schimbă cafeaua cu ceai. Cei mai mulţi fumează la cafea, dimineaţa. Schimbă cafeaua de dimineaţă cu un ceai verde. Chiar dacă ai imboldul să îţi aprinzi o ţigară, nu o face. A doua zi nu o să mai simţi nevoia!

(Sursa: www.click.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here