10 lucruri pe care le poți face până la ora 10 dimineața

0
168

Ziua pe care o începi de dimineață are un rol destul de important în eticheta unei zile bune. Am decis să aduc în discuție dezvoltarea bunei dispoziții în momentul în care te trezești dimineața.

Nu toți dispunem de același timp liber, întucât cu această condiție aș putea să generalizez câteva lucruri utile pe care le poți face astfel încât să pornești cu dreptul, iar la final să fii satisfăcut în totalitate.

Meditați – Meditația sau exercițiile de respirație vă vor ajuta să începeți ziua liniștit. În loc să luați telefonul în mână sau să verificați poșta, găsiți câteva minute pentru a sta în liniște. Gândiți-vă la cât de bine e de trăit, cât de bine și ușor respirați.

Nu vă concentrați atenția asupra problemelor și sarcinilor care vor urma pe parcursul zilei. Meditați și scăpați de grijile rutinei zilnice.

Spuneți-vă „mulțumesc” – Începeți ziua cu un „mulțumesc” pentru tot ce ați făcut până acum. Fiți recunoscător pentru propriile succese, în așa fel veți căpăta imunitate față de problemele, care apar pe parcursul zilei.

Planificați ziua – Planificați sarcinile în așa fel, ca să le îndepliniți rapid și productiv. Astfel, la sfârșitul zilei veți putea avea mai mult timp liber din cel economisit pe parcursul zilei.

Beți un pahar cu apă – Dimineață, după cîteva ore de somn, corpul este deshidratat. Este important ca să beți măcar un pahar cu apă, ca să-l aduceți la normal. În cartea sa, „The Body Ecology Diet”, specialistul în diete Donna Gates propune cititorilor săi să bea jumătate din norma zilnică recomandată de apă anume în orele matinale ale zilei. Apa va curăța organismul de toxine, va atenua dorința de mâncare și durerile de cap pe parcurcul zilei.

Faceți gimnastică – Chiar dacă dormim ore în șir și organismul se odihnește, ne putem trezi cu mușchii și oasele obosite. Gimnastica de dimineață vă poate face mai flexibil, poate îmbunătăți circulația sangvină și reduce din stresul cotidian.

Ieșiți afară – Aer curat, locuri răcoroase în timpul verii… Natura poate fi un mediu potrivit pentru a vă trezi de-a binelea, loc unde puteți acumula energia necesară pentru a lucra productiv pe tot parcursul zilei.

Ascultați muzică – Ascultați muzica preferată și veți primi o plăcere deosebită, veți primi energia atât de necesată organismului. Muzica vă mai poate motiva să lucrați eficient pe parcursul zilei.

Zâmbiți – Începeți ziua cu un zâmbet în fața oglinzii. Zâmbetul are un efect pozitiv asupra stării generale, asupra dispoziției, chiar dacă nu vi-i a râde. Nu uitați că oamenii de succes sunt întotdeauna pozitivi.

Faceți curat – Serile pot fi pline de activități, vă puteți distra sau întâlni cu prietenii. Și nu aveți întotdeauna dorință sau timp pentru a face curat după aceste activități. Puteți folosi orele de dimineață pentru a face curat în casă sau pentru a face schimbările de mobilier pe care le-ați dorit de așa mult timp.

Faceți cel mai greu lucru dimineața – Îndepliniți cele mai complicate sarcini de dimineață, atunci când aveți mai multă energie. Restul sarcinilor le puteți planifica pentru restul zilei, lăsând cele mai ușoare sarcini pentru ultimele ore de lucru. (Sursa: xnn.ro)

Dimineaţa este primăvara zilei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here