România a avut prima sondă de petrol din lume, dar și prima rafinărie

Date:

Share post:

Zăcămintele de mii de ani ale României sunt nepreţuite, iar ţara noastră a fost prima care a avut o sondă petrolieră, o rafinărie şi a exportat benzină pentru prima dată în istorie. Anul 1857 înregistra pentru România, la nivel mondial, trei mari premiere, potrivit site-ului Cunoaşte Lumea.

Prima ţară din lume cu o producţie de petrol înregistrată oficial în statisticile internaţionale. (The science of petroleum, 1938) La Lucăceşti, Bacău, s-a construit prima sondă petrolieră comercială din lume. Prima rafinărie industrială a fost construită de fraţii Mehedinţeanu la periferia Ploieştiului, (strada Buna Vestire nr.174) cu echipament comandat în Germania, de la compania Moltrecht.

Primul oraş din lume, iluminat public cu petrol lampant, a fost Bucureştiul. Începând cu 1 aprilie 1857, oraşul avea să fie iluminat cu 1000 de lămpi.

Prima sondă petrolieră din lume

Prima sondă petrolieră din lume a fost construită în ţara noastră, în 1840, la Lucăceşti (județul Bacău). „Găzăriile“ foloseau o metodă rudimentară de rafinare a petrolului asemănătoare cu cea folosită la obţinerea ţuicii în cazane artizanale. Interesant este că, până pe la 1860, principalii exploatatori de ţiţei fuseseră ţăranii liberi, numiţi fântânari, băieşi sau gropari, denumiri provenind direct din îndeletnicirile lor. După 1860 însă, când exploatarea „aurului negru” a început să necesite capitaluri tot mai importante, rolul ţăranilor a scăzut în favoarea proprietarilor unor bogate terenuri petrolifere, de regulă în aria judeţelor Prahova şi Dâmboviţa.

Prima ţară din lume cu producţie de petrol înregistrată oficial

România a fost prima ţară din lume cu o producţie de petrol înregistrată oficial în statisticile internaţionale. „The science of petroleum“ certifică în 1938, faptul că România a fost prima ţară din lume cu o producţie de petrol, în anul 1857, de 275 de tone înregistrată în statisticile internaţionale. A fost urmată de SUA în 1859, de Italia în 1860, de Canada în 1862 şi de Rusia în 1863.

Prima rafinărie din lume

Prima rafinărie, dotată cu instalaţii moderne, la nivelul epocii, a fost construită la Ploieşti, în decembrie 1856, de către Teodor Mehedinţeanu, fapt care a dat startul distilării pe cale industrială a ţiţeiului. În baza producţiei rafinăriei, fraţii Teodor şi Marin Mehedinţeanu au avut posibilitatea să obţină prin licitaţie concesiunea pe mai mulţi ani a iluminării cu gaz lampant a Bucureştilor (1857) şi, respectiv, a Ploieştilor (1860).

Primul oraş din lume luminat cu petrol

Bucureştiul a fost primul oraş din lume iluminat public cu petrol lampant. Petrolul lampant produs la Ploieşti avea calităţi deosebite: era incolor şi inodor şi ardea cu o flacară luminoasă de intesitate şi formă constantă, fără fum şi fără să lase cenuşă sau compuşi răşinoşi în fitil. Celelalte oferte care propuneau drept combustibil uleiul de rapiţă sau de nucă duceau costurile la 600 de lei pe an. Oferta de 336 de lei pentru fiecare felinar elimina orice concurentă. Începând cu 1 aprilie 1857, Bucureştiul avea să fie iluminat cu 1000 de lămpi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Related articles

Panourile solare: tipuri, avantaje și montaj

În condițiile în care aproape toate resursele planetei scad semnificativ de la o zi la alta, atenția tuturor...

8 remedii care ne scapa de migrena

Cel putin o data in viata fiecare dintre noi s-a confruntat cu o migrena. Aceasta se poate confunda...

Cele mai bune solutii pentru imbunatatirea vederii

Imbunatatirea vederii este o necesitate pe care toti o avem, cu toate ca nu intotdeauna suntem constienti de...

Strategia de acțiuni pe termen scurt și mediu pentru securitatea alimentară și ajutarea fermierilor din UE

Comisia Europeană a prezentat miercuri o serie de acțiuni pe termen scurt și mediu menite să consolideze securitatea...