Novak Djokovic a recunoscut, miercuri, că s-a întâlnit cu un jurnalist când ştia că are Covid-19, descriind acest fapt drept o „eroare de judecată”. Însă el a afimat că nu ştia că este pozitiv atunci când a premiat copiii de la academia lui din Belgrad, la o zi după data testului său PCR. Cât priveşte declaraţia prezentată autorităţilor australiene înainte de sosirea în ţară, referitoare la faptul că nu călătorise în afara Serbiei anterior, aceasta a fost completată greşit de agentul său, a adăugat Djokovic.

Liderul ATP a recunoscut că, după ce a primit rezultatul pozitiv, a participat, totuşi, la centrul său de tenis din Belgrad, 18 decembrie, la un interviu pentru L’Equipe”, deoarece „s-a simţit obligat” şi „nu a vrut să-l dezamăgească pe jurnalist”. Djokovic spune că s-a distanţat social şi a purtat o mască, cu excepţia momentelor în care au fost făcute fotografii

Djokovic a mai spus că declaraţia incorectă completată la 1 ianuarie, înainte de călătoria în Australia, a fost depusă de echipa lui în numele lui”.

În acelaşi timp, el a insistat că alte informaţii apărute în presă, despre faptul că el ar fi apărut în public în urma testării pozitive pentru Covid-19, reprezintă o „dezinformare”.

Novak Djkovic a câştigat apelul la decizia autorităţilor federale australiene de a-i anula viza de intrare în ţară.