Nadal, victorie fabuloasă în fața lui Alcaraz, după un „thriller” de peste 3 ore

Date:

Share post:

Rafael Nadal (35 de ani, 4 ATP) l-a învins în această dimineață pe compatriotul Carlos Alcaraz (18 ani, 19 ATP), scor 6-4, 4-6, 6-3, în cea de-a doua semifinală de la Indian Wells. Campionul de la Australian Open s-a impus la capătul unuia dintre cele mai spectaculoase meciuri ale anului, întins pe durata a trei ore și 12 minute. 

Duelul generațiilor din cea de-a doua semifinală de la Indian Wells a produs una dintre cele mai strălucitoare partide din 2022.

Carlos Alcaraz, antrenat de fostul lider mondial Juan Carlos Ferrero, a început fulminant partida, făcându-i break lui Nadal încă din primul game.

Doar că Rafa, cu o serie de 19 victorii consecutive în circuit, și-a dat seama că trebuie să-și ridice serios nivelul pentru a avea șanse în fața mult mai tânărului său adversar, despre care vorbea la superlativ înaintea meciului. Ceea ce a și reușit.

Nadal a început să joace mai variat și să-i întindă capcane lui Alcaraz. Și-a luat break-ul înapoi, pentru ca la 5-4 presiunea pusă pe serviciul lui Carlos să-și spună cuvântul. Rafa reușea cumva să câștige primul set, însă Alcaraz nu-și spusese ultimul cuvânt în meci.

Rafael Nadal – Carlos Alcaraz, set secund în condiții imposibile

A urmat un set secund straniu, perturbat serios de vântul care a început să sufle puternic în California. Deranjați serios de noile condiții, Nadal și Alcaraz au încercat minute în șir să „îmblânzească” intemperiile.

Acesta a câștigt un game maraton de 20 de minute pe serviciul lui Nadal – în ceea ce a rerezentat momentul psihologic al setului secund – apoi a închis manșa la 4, trimițând partida în decisiv.

Rafael Nadal și Carlos Alcaraz, set decisiv de mare calitate

Condițiile meteo nefavorabile s-au oprit la puțin timp după începutul setului trei, iar Nadal și Alcaraz au început din nou să „livreze”, oferind un set de mare calitate.

Cei doi au trecut peste impreciziile din setul anterior și au scos tot ce au mai bun din arsenalul extrem de variat pe care-l dețin. Au rezultat numeroase puncte de mare calibru, iar Alcaraz n-a fost deloc departe să producă surpriza.

A fost momentul în care fostul lider mondial a intrat în cel mai bun pasaj al său din meci: a pus din ce mai multă presiune pe Alcaraz, a făcut break la prima oportunitate și, în ciuda durerilor apărute în zona pectorală, a reușit să închidă meciul pe propriul serviciu, după trei ore și 12 minute.

Rafael Nadal – Taylor Fritz, finala de la Indian Wells

Nadal s-a calificat în cea de-a patra finală a anului, păstrându-și intactă seria de invincibilitate. După ce a câștigat la Melbourne Summer Set, Australian Open și Acapulco, ibericul vizează un al patrulea titlu calendaristic, dar și titlul #4 în turneul californian, unde s-a mai impus în 2007, 2009 și 2013.

Îl așteaptă în ultimul act un Taylor Fritz în formă, cel care, începând se săptămâna viitoare, va deveni cel mai bine clasat jucător american, spune gsp.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Related articles

Panourile solare: tipuri, avantaje și montaj

În condițiile în care aproape toate resursele planetei scad semnificativ de la o zi la alta, atenția tuturor...

8 remedii care ne scapa de migrena

Cel putin o data in viata fiecare dintre noi s-a confruntat cu o migrena. Aceasta se poate confunda...

Cele mai bune solutii pentru imbunatatirea vederii

Imbunatatirea vederii este o necesitate pe care toti o avem, cu toate ca nu intotdeauna suntem constienti de...

Strategia de acțiuni pe termen scurt și mediu pentru securitatea alimentară și ajutarea fermierilor din UE

Comisia Europeană a prezentat miercuri o serie de acțiuni pe termen scurt și mediu menite să consolideze securitatea...