Obligațiile nașilor la cununie și botez- sfaturi utile

0
83

   Obligațiile nașilor, fie ei de cununie sau botez, sunt atât de natură spirituală, cât și financiară. Pe vremuri, nașii se „moșteneau“ de la părinți, însă acum nașii sunt aleși chiar de perechea care urmează să se căsătorească sau să boteze un copil. Tradițiile legate de nășit variază de la o regiune la alta, dar și în funcție de tipul de relație dintre fini și nași. În cadrul ritualurilor de nuntă sau botez, nașii au responsabilități legate de cumpărarea buchetului miresei și al nașei, a lumânărilor de cununie și botez sau achitarea slujbei. Dincolo de aceste obligații, nașii de cununie sau botez sunt considerați părinți spirituali și au obligația să-i îndrume pe fini cu sfaturi toată viața.

Despre obiceiul de a năși 

Se spune că nașii sunt singura familie pe care ți-o alegi, însă acest proces se poate dovedi o chestiune delicată. Mai ales atunci când mirii sau proaspeții părinți sunt puși în situația de a mulțumi pe toată lumea, lucru aproape imposibil.

În vremurile moderne, nașii se aleg dintre prieteni. De obicei, responsabilitatea pică pe o familie cu dare de mână, care să poată deschide și niște uși în caz de nevoie. Înainte să decideți, trebuie să vă gândiți că nașii sunt definiți drept părinți spirituali, cu scopul de a vă ghida pe voi sau pe copilul vostru în drumul prin viață. Cel mai bine ar fi să mizați pe disponibilitatea unor prieteni foarte apropiați și dragi, despre care știți cu siguranță că vor fi alături de voi și la bine, și la rău.

Ce înseamnă să fii naș de cununie sau botez 

După miri, nașii de cununie sunt personajele cele mai importante din cadrul unei nunți. Invitația de a năși este considerată la români o mare onoare, însă aceasta trebuie acceptată numai dacă şi cuplul de nași poate fi un exemplu cu adevărat bun de urmat pentru tinerii care urmează să se căsătorească.

La fel cum nașii de cununie sunt considerați părinți spirituali ai mirilor, nașii de botez sunt părinții spirituali ai copilului. Aceștia trebuie să facă parte din viața bebelușului încă de la venirea pe lume. Prin ritualul botezului ortodox, nașii acceptă practic statutul de părinți spirituali.

Alegerea nașilor de cununie

Dacă pe vremuri, nașii erau „moșteniți“ din familie – unul dintre copiii nașilor pe care i-au avut părinții mirelui cununa de obicei, împreuna cu soțul sau soția, noua pereche, abordarea modernă este ca prieteni apropiați de-ai cuplului să fie cei care vor deveni părinți spirituali. Mulți tineri au renunțat chiar și la tradiția ca nașii de botez ai mirelui sau miresei sau prieteni de familie de-ai părinților să fie cei aleși să cunune.

Biserica Ortodoxă pune o singură condiție pe care nașii trebuie să o îndeplinească neapărat: aceștia trebuie să fie de aceeași religie cu mirii și cununați religios la rândul lor.

Cel mai bine este să alegeți nași care să vă fie prieteni apropiați. Numai aceștia vă vor putea înțelege pe deplin și sprijini în momente grele ale vieții. Trebuie să țineți cont că a năși este o sarcină care presupune un efort financiar serios. Dacă sunteți refuzați tocmai din acest motiv, încercați pe cât posibil să nu o luați personal.

Alegerea nașilor de botez.

Și nașii de botez erau pe vremuri… moștenire de familie, însă astăzi nu se mai pune problema de așa ceva. De obicei sunt aleși în funcție de cât de apropiați sunt proaspeții părinți de cei care urmează să le boteze copilul. Este important ca prietenia să fie una solidă, astfel încât aceste persoane să fie prezente în viața copilului și peste ani de zile. Mulți părinți aleg să aibă aceiași nași ca la nuntă. Este mai simplu, iar Biserica oricum cere ca cei care urmează să devină părinții spirituali ai copilului să fie căsătoriți la rândul lor.

Obligațiile nașilor de cununie 

De regulă, tradiția nu impune ca nașii să se implice în detaliile referitoare la organizarea nunții, cum ar fi alegerea restaurantului sau a verighetelor. Însă viitori părinți spirituali ai cuplului trebuie să îndeplinească anumite obligații.

Obiceiuri și tradiții privind rolul nașilor în organizarea nunții 

  • Dacă este rugată, nașa trebuie să o ajute pe mireasă să aleagă rochia și îi cumpără voalul;
  • Nașa așază voalul pe capul miresei;
  • Nașa trebuie să fie prezentă la gătitul miresei. Când aceasta iese din casa, nașa va rupe o turtă deasupra capului ei;
  • În absența tatălui miresei, nașul este cel care o conduce spre altar. Nașa va conduce, la rândul ei, mirele;
  • Nașii, așezați de o parte și de alta a mirilor, sunt cei care țin lumânările. Acestea luminează calea pe care trebuie să meargă cuplul proaspăt căsătorit;
  • La îndemnul preotului și împreună cu acesta, nașii pun verighetele pe degetele mirilor și le iau cununiile de pe cap;
  • Nașii trebuie să părăsească biserica braț la braț, în spatele mirilor;
  • Nașul trebuie să negocieze cu cei care fură mireasa și să o răscumpere;
  • Dimineața, după ce petrecerea este gata, nașa îi va scoate voalul de pe cap miresei și îl va așeza pe capul domnișoarei care a prins buchetul. Apoi îi va lega miresei pe cap o basma și îi va înmâna o oglindă, în care să se privească pentru prima dată în noua postură;
  • La o săptămână de la nuntă, nașii se întorc la biserică împreună cu mirii, pentru o scurtă slujbă de binecuvântare a noii familii. Mirii trebuie să ducă cu ei și lumânările de la cununie, ornate cu flori proaspete;
  • Nașii sunt cei care plătesc lumânările de cununie;
  • Nașii sunt cei care plătesc basmaua miresei (unele mirese preferă o eșarfă, pălărie sau cordeluță);
  • Rochia aleasă de nașă trebuie să fie roșie sau cel puțin să aibă un detaliu roșu, ca simbol al fecundității și vitalității;
  • Tot nașii sunt cei care iau mirii de acasă, împreună cu familiile acestora;
  • Nașii sunt cei care plătesc slujba de la biserică;
  • Nașii stau alături de fini și întâmpină invitații la nuntă;
  • Nașul este cel care conduce întreaga nuntă și se ocupă de bunul mers al lucrurilor;
  • Nașii oferă un cadou în bani, dar înzestrează noua familie și cu obiecte pentru casă.

Repartizarea cheltuielilor de nuntă diferă în România în funcție de zonă. Cu toate acestea, în ultimii ani a început să funcționeze o regula de bun-simț. Mirii și nașii se înțeleg și împart cheltuielile. Însă, prin tradiție, nașii trebuie să achite:

  • Cele două slujbe – de cununie și slujba de binecuvântare a familiei, organizată la o săptămână după nuntă;
  • Lumânările, buchetul miresei și pe cel al nașei;
  • Voalul, basmaua, oglinda și turta miresei.

Obligațiile spirituale ale nașilor de cununie și rolul lor în viața mirilor 

Relația dintre nași și fini este una specială, care trebuie cultivată și întreținută. Nașii au obligația de a-și sfătui pas cu pas finii și de a le fi alături în cele mai importante decizii pe care aceștia trebuie să le ia în viața. Aceste obligații sunt cu atât mai importante la început de drum, atunci când mirii sunt tineri.

La rândul lor, finii trebuie să fie alături de nași de sărbători și să le ducă daruri de Crăciun și Paște. Se spune din popor că un cuplu cu mulți fini are masa îmbelșugată. Un sfat la început de drum ar fi să nu uitați de nașii voștri și nici să îi sunați doar atunci când aveți probleme, spune teilor.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here